Make-up

Întreținerea pensulelor pentru machiaj

intretinerea pensulelor pentru machiaj

Utilizarea unor pensule pentru machiaj adecvate pentru fiecare zonă a feței, împreună cu folosirea în ordinea corectă a produselor de machiaj, reprezintă ingredientele necesare pentru reușita unui machiaj frumos.

Întreținerea pensulelor pentru machiaj într-o stare bună, astfel încât să le folosești o perioadă cât mai lungă, este foarte simplă: înseamnă ca de fiecare dată când închei utilizarea lor să le pui într-un portfard sau suport special pentru pensule, separat de farduri, pudre sau creioane dermatografe.

De asemenea, pentru a te bucura de un ten sănătos și frumos, este bine ca pensulele pentru machiaj să fie menținute curate. De aceea curățarea pensulelor pentru machiaj este o etapă necesară căreia este bine să-i acorzi atenția ta în fiecare săptămână.

intretinerea pensulelor pentru machiaj

Pentru curățarea pensulelor poți folosi fie produse special realizate în acest scop sub formă de spray sau gel, fie un șampon cu o formulă delicată.

Curățarea pensulelor cu șampon delicat

Pune-ți toate pensulele aproape de apă, umezește-le pe rând pe fiecare, aplică în palmă sau într-un bol o cantitate mică de șampon prin care treci perii fiecărei pensule. Este bine ca perii să fie șamponați pe toată lungimea lor, cât mai delicat pentru a nu se desprinde de pensulă. Clătește eficient fiecare pensulă în parte și elimină delicat excesul de apă. După curățarea pensulelor, perii acestora trebuie să aibă forma inițială. Uscarea pensulelor de machiaj se realizează în câteva ore pe un prosop curat.

Pensulele de machiaj astfel întreținute pot fi folosite o perioadă mai lungă de timp, iar tenul tău se menține sănătos și frumos.

Deși există stiluri de machiaj la care nu este necesar să folosești un număr mare de pensule, este bine ca în trusa ta de machiaj să incluzi o pensulă pentru fond de ten, una pentru aplicarea anticearcănului, o pensulă pentru pudră, una pentru fardul de obraz, câteva pensule pentru aplicarea fardurilor de pleoape, o pensulă pentru definirea formei sprâncenelor și o pensulă pentru aplicarea rujului.

Alătură-te discuției :)