2 scruburi eficiente pentru față și corp pe care ți le poți face oricând

2 scruburi eficiente pentru față și corp pe care ți le poți face oricând

O etapă importantă în îngrijirea pielii este exfolierea sau gomajul cu un scrub potrivit astfel încât aceasta să fie moale și catifelată, pregătită pentru hidratarea corespunzătoare. Deși pare ceva complicat, gomajul pielii tenului și al corpului este foarte simplu și îl poți realiza în doar câteva minute folosind un scrub realizat chiar de tine cu câteva ingrediente naturale.
Iată care sunt acestea:

Scrub cu miere, ulei de măsline și zahăr

Ingrediente:

  • 1 lingură de miere organică (poți folosi și miere obișnuită)
  • 1 lingură de ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriță cu zahăr organic

Amestecă ingredientele într-un bol după ce le-ai pus pe rând: uleiul de măsline, apoi mierea și la final, zahărul. Cantitățile de ingrediente ale acestui scrub sunt aproximative și sunt doar pentru o singură aplicare. Este bine ca de fiecare dată când vrei să-ți realizezi exfolierea, să-l prepari proaspăt.

Înainte de a aplica scrub-ul, fața trebuie să fie perfect curată. Aplică amestecul cu degetele pe toată fața, fără zona din jurul ochilor și masează-ți delicat tenul cu mișcări circulare. După aproximativ 1 minut, clătește-ți fața cu apă călduță. Datorită uleiului de măsline pielea este catifelată, particulele mici de zahăr sunt cele care curăță tenul de impurități, iar mierea hidratează, tonifiază și îți face tenul strălucitor și plin de vitalitate. După ce îți faci gomajul, folosește crema hidratantă potrivită pentru tenul tău. Pentru o piele fină și netedă, aplică scrub-ul o dată pe săptămână.

Poți folosi acest scrub și pe pielea corpului, pe picioare, călcâie și pe coate pentru o piele hidratată și catifelată. Masează-ți pielea corpului cu acest scrub înainte de a face duș sau baie și apoi clătește-te. Pielea este regenerată, mătăsoasă și strălucitoare.

De asemenea și pielea buzelor este bine să fie îngrijită cu ajutorul unui gomaj o dată pe săptămână pentru care poți folosi această rețetă de scrub homemade.

Iată și un alt scrub pe ți-l poți face foarte simplu și care este foarte eficient:

2 scruburi eficiente pentru față și corp pe care ți le poți face oricând

Scrub cu miere, zaț de cafea și ulei de sâmburi de struguri

Ingrediente:

  • 1 lingură de ulei de sâmburi de struguri
  • 2 linguri de zaț de cafea
  • 1 linguriță de miere organică (sau miere obișnuită)

Pune ingredientele într-un bol pe rând: uleiul, mierea și apoi zațul de cafea și amestecă-le până obții o pastă. Masează-ți tenul cu acest scrub timp de aproximativ 1 minut, fără zona din jurul ochilor și apoi clătește-ți fața cu apă călduță. După gomaj aplică pe ten crema hidratantă preferată. Fiecare dintre cele 3 ingrediente este benefic pentru piele: mierea organică are proprietăți antibacteriene și nutritive, zațul cafelei este hidratant și realizează un gomaj delicat, iar uleiul de sâmburi de struguri este antioxidant și revigorează pielea.

Scrubul cu zaț de cafea poți să-l folosești și pentru pielea de pe corp, în zona șoldurilor și pe picioare pentru că atenuează celulita și îți face pielea fermă și catifelată. Prepară scrubul proaspăt de fiecare dată când îți realizezi gomajul, aplică-l înainte de duș și masează-te ușor timp de 1-2 minute, apoi clătește-te. Pentru rezultate vizibile este bine să folosești în mod constant acest scrub o dată pe săptămână.